O adresă de rețea servește ca un identificator unic pentru un computer sau alt dispozitiv dintr-o rețea. Când sunt configurate corect, computerele pot determina adresele altor computere și dispozitive din rețea și pot utiliza aceste adrese pentru a comunica între ele.
Adresele fizice vs. adresele virtuale pentru un computer
Majoritatea dispozitivelor de rețea au mai multe adrese diferite.
- Adresele fizice: adresele care aparțin interfețelor individuale de rețea atașate unui computer. De exemplu, WiFi-ul și Bluetooth-ul unui dispozitiv mobil au propriile lor adrese de rețea.
- Adresele virtuale: Sunt adresele atribuite dispozitivelor în funcție de tipul de rețea la care sunt atașate. Adresele virtuale ale unui dispozitiv mobil, de exemplu, se schimbă pe măsură ce migrează de la o rețea la alta, în timp ce adresele sale fizice rămân fixe.
Versiunile de adresare ale IP-urilor
Cel mai popular tip de adresă de rețea virtuală este adresa IP (Internet Protocol). Adresa IP actuală (versiunea IP 6, IPv6) este compusă din 16 octeți (128 de biți). Aceasta identifică în mod unic dispozitivele conectate. Designul IPv6 încorporează un spațiu de adresă IP mult mai mare decât predecesorul său IPv4, pentru a spori suportul pentru multe miliarde de dispozitive.
O mare parte din spațiul de adrese IPv4 a fost alocat furnizorilor de servicii Internet pentru a le atribui clienților și serverelor de Internet – acestea se numesc adrese IP publice. Anumite clase de adrese IP private au fost create pentru a sprijini rețelele interne.
Adresa MAC a unui computer
O formă bine cunoscută de adresare fizică se bazează pe tehnologia Media Access Control (MAC). Adresele MAC, cunoscute și sub denumirea de adrese fizice, sunt compuse din șase octeți (48 de biți) pe care producătorii de adaptoare de rețea le încorporează în produsele lor pentru a le identifica în mod unic. Protocoalele IP și alte protocoale se bazează pe adrese fizice pentru identificarea unui computer dintr-o rețea.
Alocarea adreselor
Adresele de rețea sunt asociate cu dispozitivele de rețea prin mai multe metode diferite:
- Rețelele pot fi configurate pentru a atribui automat adresele IP într-un proces numit asignare de adrese dinamice.
- Administratorii pot alege adrese IP specifice și le pot atribui manual unui computer într-un proces numit asignare de adrese statice.
- Furnizorii adaptoarelor de rețea stabilesc o adresă MAC unică în memoria ROM (read-only memory) a fiecărei unități fabricate într-un proces numit uneori „ardere”.
Rețelele de domiciliu și de afaceri utilizează în mod obișnuit servere de tip Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) pentru alocarea automată a adreselor IP.
Traducerea adresei de rețea a unui computer
Routerele utilizează frecvent o tehnologie numită Traducere a adreselor de rețea (NAT) pentru a ajuta la direcționarea traficului de Internet la destinația dorită. NAT funcționează cu adresele virtuale aflate în traficul de rețea IP.
Probleme cu adresele IP
Un conflict de adresă IP apare atunci când două sau mai multe dispozitive dintr-o rețea au aceeași adresa. Aceste conflicte pot apărea fie din cauza erorilor umane în atribuirea adreselor statice, fie, mai puțin frecvent, din cauza problemelor tehnice din sistemele automate de atribuire.
Comentarii