Domeniile înregistrate la ROTLD au acum o dată de expirare fixă, deoarece termenul de valabilitate al acestora s-a modificat începând cu 14 noiembrie 2018. Astfel, proprietarii noi trebuie să achite în mod regulat taxa de reînnoirea unui domeniu. Mai jos vei afla detalii suplimentare!
Ce reprezintă starea ‘’pending delete’’?
Un website nu va fi șters imediat, dacă nu este activat. În schimb, va întra în modul ‘’pending delete’’ pentru 90 de zile. Asta înseamnă că nu va mai putea fi accesat până când nu este reactivat și achitat pentru cel puțin 12 luni. Nu este un domeniu pierdut complet, dar nici disponibil. Din fericire, poți rezolva problema rapid prin continuarea închirierii serviciului.
Cum achiți taxa de reînnoire a unui domeniu?
Plata taxei pentru reînnoire se face direct la furnizorul domeniului .ro sau la compania unde a avut loc migrarea, după fiecare situație. Orice client poate muta website-ul în altă parte, iar taxa nouă va fi cea menționată în pagina oficială. Transferul se efectuează prin intermediul unei chei din zona de dashboard. Contul de la RoTLD rămâne în permanență activ, astfel încât poți ieși din statusul pending delete imediat.
Cea mai simplă modalitate de achitare a taxei este direct prin intermediul cardului, însă și Paypal sau transferul bancar pot fi alternative. În general, factura este generată automată și trimisă direct pe adresa de email. Având această dovadă a plăți la îndemână, vei putea ulterior să efectuezi o sesizare dacă domeniul nu a fost reactivat. După cumpărarea unui domeniu nou, acesta trebuie activat în maxim 32 de zile, altfel se va șterge automat. Taxa abonamentului trebuie să fie una cel puțin anuală, dar se poate efectua plata inițială pe o perioadă de până la 10 ani.
Cum vinzi un domeniu pe care nu-l mai dorești?
Dacă statusul ‘’pending delete’’ a fost creat din lipsa de implicare față de website, atunci probabil nu-ți mai dorești să îți desfășori activitatea în viitor. Pe de altă parte, mai mult ca sigur te-ai gândit să vinzi domeniu dacă acesta are o denumire comercială promițătoare. În mod oficial, nu se poate efectua acest proces de către deținător. Poate fi cedat însă dreptul de folosință altei persoane, fiind nevoie să se mai achite odată taxa domeniului. Toate etapele se pot realiza prin orice furnizor, dar RoTLD este registrarul care va verifica actele prin mai multe etape.
Ce se întâmplă dacă lași domeniul în starea pending delete?
Să presupunem că nu mai apuci să recuperezi domeniu. Dacă se întâmplă asta, atunci vor expira zilele pentru statusul de așteptare și ulterior va avea loc ștergerea definitivă. În final, oricine va avea șansa de a efectua o nouă înregistrare cu aceeași denumire. De multe ori, numele foarte căutate reprezintă ținta unor companii stabile pe piață, acestea fiind preluate într-un timp scurt. ROTLD nu permite însă același scenariu să aibă loc pentru domeniile .ro, ceea ce înseamnă că nu există niciun fel de licitație.
În concluzie, este recomandat să prelungești pur și simplu domeniul până la data scadență. În felul acesta, vei preveni problemele și vei beneficia în continuare de serviciul de închiriere. Pentru a ne asigura că nu uiți de taxa oficială, vei primi notificări pe email din timp cu privire la prelungire!
Comentarii